Blog Quasimodo

Legea Sănătăţii

2012-01-13T21:02:00.004+02:00

13 ianuarie, 20:56. Quasimodo

Domnul Traian Băsescu şi-a sabotat singur proiectul de lege privind sistemul de sănătate. Oricât de aberantă ar fi fost atitudinea domnului Raed Arafat, preşedintele nu ar fi trebuit să-şi permită să deturneze atenţia publică de la fondul legii la care au lucrat patru ani de zile specialişti care îl exced cu mult în profesionalism pe merituosul "părinte" al SMURD.

Niciunul dintre membrii Guvernului şi, cu atât mai puţin preşedintele, nu ar fi trebuit să intre în jocul diversionist al celor care se împotrivesc schimbării stării de lucruri din interiorul sistemului medical din România. Preşedintele era prevenit de faptul că discuţiile vor eşua în viscerale declaraţii politice sau scenarii elucubrant-fantasmagorice şi nu ar fi trebuit să riposteze cu vehemenţă, isteric şi disproporţionat, la comportamentul sabotor şi malign al doctorului Raed Arafat.

Preşedintele Băsescu, ministrul Ritli, premierul Boc şi mai ales membrii Comisiei Prezidenţiale pentru Sănătate, în frunte cu domnul Cristian Vlădescu, aveau obligaţia să prezinte proiectul şi să răspundă cu răbdare la întrebările pertinente ale celor realmente interesaţi. Domnul preşedinte, la fel ca şi în alte situaţii, a răspuns intempestiv şi inadecvat unui om care, din punctul meu de vedere, este pe dinafara subiectului, transformându-l în portdrapel politic al "nemulţumiţilor" cu carnet de partid pe care-i surprindem mai tot timpul în locantele unde se înjură puterea, atunci când nu dau cu subsemnatul la DNA.

Domnul Traian Băsescu este nevoit să mai plătească o dată tribut propriei sale visceralităţi şi, dacă discursul din Parlament al fantoşei regale nu ne-a afectat decât moralmente, faptul de a rămâne în paradigma actuală a sistemului de sănătate naţional este, fără îndoială, falimentar pentru noi. Chiar şi pentru cei care, autişti şi păguboşi, prinşi în capcana acestui sistem, vor constata peste puţină vreme că au rămas captivi tocmai pentru că şi-au ros o altă labă decât cea care era înţepenită în dinţii de fier ai capcanei.

Comentariu la acest articol din Evenimentul Zilei

Articole instigatoare

2011-12-21T15:52:00.000+02:00

21 decembrie, 15:33. Quasimodo

Ştim cu toţii că pentru ziarele de astăzi supravieţuirea este grea. Publicitatea este puţină şi ieftină iar concurenţa este acerbă şi... neloială. Şi totuşi, într-un peisaj atât de arid atunci când vine vorba de încasări, tema iredentismului maghiar, latent, declarativ şi în cele mai multe cazuri primitiv, este una care face audienţă. Ca nişte drosofile ebriate de propriile viscere pline de puroiul ignoranţei, fiinţe cu fixisme trecute demult de limita psihopatologicului (fie că au idei naţionalist-şovine, fie că frizează segregaţionismul şovin) îşi dau întâlnire în subteranele câte unui text instigator, gata să se ucidă în invective şi injurii care mai de care mai originale şi mai scabroase.

Un minimum de respect faţă de cititori (chiar faţă de aceia care au creierii tulburaţi de otrava xenofobiei; mai ales faţă de ei) ar trebui să vă oblige la a evita astfel de subiecte. Sacrificaţi pe altarul coprofagului zeu al ratingului propria dumneavoastră credibilitate, încurajând manifestări naţionaliste şi iredentiste şi, în lipsa abordărilor inteligente, constructive, care să releve apropierile dintre majoriatari şi secui, zonele istorice de interferenţă şi de conlucrare dintre ei (care nu sunt puţine), nu faceţi altceva decât să lărgiţi un clivaj interetnic creat şi întreţinut de comunişti.

Presa, că vrea că nu vrea, are şi un rol de educare a consumatorului de presă (pozitiv, calitativ, nu rolul de anti-educator pe care şi l-a arogat din prostie şi comoditate), iar pentru asta trebuie să-şi selecteze cu mai multă atenţie intervievaţii, oamenii pe care-i lasă să se exprime public, articolele pe care le lansează spre cititori.

Dacă aş avea pârgii, aş amenda drastic acest cotidian pentru seria de articole care instigă la iredentism, la extremism, la şovinism...

Comentariu la acest articol din Evenimentul Zilei

Opinie

2011-10-23T12:36:00.005+03:00

adăugat de QuasimodoArt la data de 23 Octombrie 2011 12:10:53

Eu cred că, în mod normal, dacă populaţia acestei ţări nu ar fi sigură (în proporţie de peste 40%) că soarele se învârteşte în jurul Pământului, oameni ca domnul Huidu Şerban nu ar putea să apară la televizor nici măcar ca invitaţi, necum să producă o emisiune. În ceea ce mă priveşte, cei care fac acea emisiune sunt doar nişte impostori. Oameni care nu stăpânesc îndeajuns nici logica, nici limba română şi, mult mai dăunător, cred eu că nu vor putea fi niciodată bănuiţi de acel grad al integrităţii lor morale care să-i reclame ca "ridicători ai pietrei".

În timp ce emisiuni precum cea despre care se face vorbire sunt perpetuate ani de zile întru abrutizarea pavloviană a televizacilor tembelizaţi, iar pentru ele sunt alocate fonduri imense, emisiuni făcute cu şi despre oameni care ne-ar putea îndruma spre ieşirea din marasmul monstruos al existenţelor noastre schiloade se numără abia în câteva episoade.

Copii şi tineri merituoşi, arişti spectaculoşi, intelectuali de elită, oameni extraordinari, care prin simpla expunere ne-ar ameliora decrepitudinea şi nevolnicia sunt ignoraţi şi dispar dintre noi în deplin anonimat, în timp ce domnii Huidu şi Găinuşă sunt invitaţi să-şi expună inepţiile până şi la TVR Cultural. Gândiţi-vă doar cât de puţin mediatizată este activitatea Institutului Cultural Român!

Nu cred că poporul acesta, lumea întreagă, s-a abrutizat în aşa grad încât "organul" compasiunii "să i se fi uscat şi să-i fi picat". Cred, însă, că subiectul compasiunii, în acest caz, nu are cum să fie persoana celui aflat în culpă. La fel cum, cu tărie cred că adevărata "vedetă", pentru o naţiune sănătoasă la minte, ar fi trebuit să fie doamna Magda Drăghici, victima acestui accident atât de mediatizat.

Pe de altă parte, ura revărsată împotriva domnului Huidu pe mai toate canalele virtuale este, mai degrabă, o ripostă la adresa sistemului care, în astfel de cazuri, ilogic şi inuman, reuşeşte să-i scoată basma curată pe aproape toţi aceşti "mondeni" parazitari intraţi în astfel de încurcături. Ilogic: pentru că se dovedeşte că cei care greşesc o dată recidivează şi inuman: pentru că victimele şi apropiaţii acestora sunt "accidentate" din nou, la fel de mortal, în demnitate, în echitate, în moralitate.

Rămâne doar gustul amar că artificialitatea domnului Huidu mi-a fost îndesată pe gât un deceniu, până într-acolo încât trebuia să-mi folosesc telecomanda ca mijloc de apărare (aşa cum sunt obligat să fac în cazul a 90% dintre emisiunile de televiziune actuale), iar oameni reali, ale căror existenţe sunt cărnoase, consistente, pline de seve (de parabole, dacă vă place!), de tipologia doamnei Magda Drăghici, dispar anonimi dintre noi, chiar spre paguba noastră.

Comentariu la articolul "Despre compasiune", semnat de domnul Andrei Pleşu în Dilema Veche.

Câteva consideraţii

2011-07-06T14:47:00.004+03:00

adăugat de QuasimodoArt la data de 05 Iulie 2011 10:07:24

..."băgîndu-şi nasul, la o şuetă TV, într-o oală care nu fierbe pentru domnia-sa."

Pe mine mă uimeşte cerbicia cu care nu i se recunoaşte unui preşedinte de stat dreptul de a aborda anumite subiecte, în condiţiile în care o astfel de atitudine nu înseamnă altceva decât "a-ţi băga nasul în oala" afirmaţiilor prezidenţiale, care numai pentru tine, cel care te încrâncenezi să-l "combaţi" pe preşedinte, nu fierbe.
Este paradoxală contradicţia în care se află toţi aceia care, deşi lipsiţi în mod obiectiv de posibilitatea de a fi fost conducători de stat, îl învaţă pe preşedinte cum... să fie preşedinte.
Istoria este "oala" fiecăruia dintre noi, iar interpretarea ei nu este apanajul unor anumite persoane, a istoricilor, a jurnaliştilor, a mai ştiu eu cui. Eu nu cred că există o "istorie oficială" a unui stat, ci doar interpretări relative ale faptelor istorice, acceptate (majoritar) de societate la un moment dat.

"Încă o dată, preşedintele Băsescu s-a dovedit incapabil să înţeleagă anvergura unui şef de stat."

Cine stabileşte acestă anvergură? În comparaţie cu ce? Care este instituţia care are dreptul legal şi obligaţia să stabilească anvergura (morală, bănuiesc) a persoanei care este preşedintele ţării? Şi ce vă face să credeţi că instrumentele de măsura pe care le folosiţi sunt potrivite? Pentru mine, astfel de afirmaţii, sunt consternante. Preşedintele are nişte limite constituţionale între care el se poate manifesta cum îi dictează conştiinţa. Alte discuţii cu privire la drepturile şi obligaţiile morale ale preşedintelui sunt poezie şi, cred eu, sunt lovite de nulitatea aroganţei gratuite a celor care se încumetă să le poarte.

"Actualul preşedinte, după atîtea zbateri ca şef de stat, nu ştie să respecte un predecesor de-al său. Adică nu ştie să respecte învestitura pe care, acum, o reprezintă."

Vi se pare că domnul preşedinte nu ştie să respecte un fost şef de stat?! Eu cred că domnia sa nu-l respectă pur şi simplu, nu că nu ştie, că este prost crescut, că se "zbate" sau că se dă de-a rostogolul. Şi mai cred că, aşa cum ne îngăduim cu toţii să nu-l respectăm pe actualul şef al statului, să-l măscărim, să-l înjurăm, să-l lapidăm public, şi dumnealui are dreptul să respecte pe cine doreşte şi, dimpotrivă, să condamne, de pe o poziţie mult mai solidă decât a noastră, pe oricine doreşte. Este amuzant şi din nou paradoxal că i se impută şefului statului aceleaşi lucruri pe care noi înşine le facem zi de zi, de ani buni.
Care este norma pe care o impune învestitura în funcţia supremă în stat pe care, prin faptul că îl consideră slugă la ruşi şi trădator pe fostul rege, actualul preşedinte o încalcă? Sau este vorba tot despre o normă impusă de aceia care stabilesc şi "anvergura"?

Eu nu înţeleg cum de nu observaţi contradicţia flagrantă în care vă bălăciţi toţi cei care îi contestaţi dreptul preşedintelui de a avea propriile interpretări istorice şi propriile păreri despre persoane şi personaje din trecut sau din prezent!

Vreţi să cred că un preşedinte nu are dreptul să facă judecăţi istorice cu privire la un fost conducător al statului, dar că oricine altcineva, fie chiar şi un jurnalist, are dreptul să judece şi să-l apostrofeze public pe preşedinte?! Dacă asta vreţi, atunci suntem în plin Kafka!

Eu nu ştiu foarte multe despre perioada în care fostul rege a coabitat cu regimul comunist. Ştiu doar că a semnat un act pe care eu nu l-aş fi semnat în forma aceea şi mai ştiu că, imediat după ce a semnat, a părăsit ţara, încărcat cu "bunurile proprii". Mie îmi pare că regele şi-a negociat plecarea.

Mi-ar plăcea mult mai mult dacă istoricii ar prezenta doar faptele - cât mai exact - şi mi-ar oferi astfel posibilitatea să am certitudini echivalente cu cele ale preşedintelui, fie chiar şi contrare. Nu recunosc niciunui istoric, însă, dreptul exclusiv de a interpreta faptele şi de a le prezenta ca unică optică istorică şi cu atât mai puţin nu sunt dispus să recunosc unor oameni, la fel de "pricepuţi" într-ale istoriei ca şi preşedintele (cred, totuşi, că şeful statului are mai multe informaţii despre acele evenimente dacât alţi comentatori), dreptul de a contesta libertatea preşedintelui de a avea propriile opinii şi de a şi le exprima public.

Pentru mine este utilă discuţia, dezbaterea, pritocirea evenimentelor şi nu încercarea de a-i pune pumnul în gură unui om pe considerente contradictorii şi, de prea multe ori, viscerale. Aveţi dreptul să-i spuneţi orice preşedintelui afară de faptul că domnia sa... nu are dreptul să spună orice! :)

Comentariu la articolul Foşti şefi de stat semnat de domnul Mircea Vasilescu în Dilema Veche.

..."nostalgia pentru ceva necunoscut."

2011-06-24T13:49:00.006+03:00

adăugat de QuasimodoArt la data de 23 Iunie 2011 08:06:31

Nostalgia pentru o epocă pe care unii imberbi şi ingenue şi-au însuşit-o din poveştile părinţilor uituci şi prihăniţi cu obligaţia incomodă de a-şi "manageria" ciotul de viaţă rămas, de a-şi însuşi un "marketing" existenţial şi de a-l aplica fiinţării lor în noile condiţii date.

Oamenii se întorc în propriile lor istorii, ghidaţi, mai ales, de întâmplările luminoase din trecutul lor. Uşor exagerate, un pic romanţate, poveştile pe care le spunem - toţi cei care ne împărtăşim tinereţea - sunt luminate de entuziasmele noastre de atunci, de naivitatea încrezătoare a imberbilor şi ingenuelor care am fost, de strălucirea unor întâmplări care astăzi sunt imposibile, de fenomenala efervescenţă a tinereţii. Cum să nu naştem nostalgie în minţile tinerilor care ne ascultă, fascinaţi, poate, de intensitatea aparentă a vieţii de atunci, intensitate indusă de modul în care unii dintre noi, nostalgici inocenţi, ne amintim exclusiv frumosul, binele, interesantul...?

Altfel, unii dintre noi suntem exemple vii ale faptului că acea lume - pe care o condamnăm acum - putea "produce" omenie, bun-simţ, compasiune, inteligenţă, frumos, sensibil, interesant... Or, tinerii din toate timpurile (cred eu) tocmai de aceste atribute umaniste sunt avizi. Nu le găsesc în noi cei de azi, căci noi ne-am împietrit şi nici n-am fost tot ce îndrugăm; nu le găsesc în ei, căci "răsadurile" s-au pervertit şi "solul" este de altă natură; nu le găsesc nici aiurea, căci lumea largă nu a fost niciodată altceva decât o oglindă; şi se întorc, păgubos pentru noi toţi, în trecutul sublimat inconştient de noi, trecut care numai exemplar nu poate fi.

Nu ştiu cum, însă eu, om trecut de jumătatea vieţii, simt că am greşit cumva pentru că există unii tineri care sunt nostalgici pentru un ieri pe care, nu că nu-l cunosc, dar îl cunosc eronat.

Comentariu la articolul "Ale lumii două feţe" semnat de domnul Andrei Pleşu în Dilema Veche.

Opinie

2011-06-24T13:44:00.003+03:00

adăugat de QuasimodoArt la data de 14 Iunie 2011 05:06:30

Subiectele a căror "protagonistă" este moartea fac parte din lungul şir al subiectelor facile pe care presa le abordează. În fapt, televiziunile comerciale şi-au creat un public care nu are apetenţă decât pentru subiectele facile. De ce? Pentru că investiţia bănească în astfel de "ştiri" este minimă. Până la urmă, "iubitorul de şocuri emoţionale televizate" va fi satisfăcut cu un reality show pentru care realizatorii nu sunt obligaţi să plătească nimic. Moartea, în variile ei forme (asasinat, sinucidere, accident etc.), reprezintă un subiect la fel de "seducător" ca oricare altul. Totuşi, cred că un viol "surprins" în prime time ar fi o lovitură teribilă pe piaţa ştirilor româneşti. Mai ales dacă ar fi completat de toate variaţiunile lui posibile.

Eu nu cred în tipologia caracterială a românului desprinsă din balada Mioriţa. Aud dintotdeauna că resemnarea înţeleaptă în faţa morţii inerente ne caracterizează şi, departe de a fi în acord cu această teză, afirm că printre miturile, poveştile, doinele, basmele, românilor sunt multe alte personaje opuse "baciului moldovan" care pot reclama cu succes calitatea de exponent al românilor, din punct de vedere caracterial. Gândiţi-vă doar la năzdrăvanii, la pehlivanii, la hâtrii, la făt-frumoşii, la craii, poveştilor noastre!... Apoi, gândiţi-vă la imaginile voievozilor valahi şi ale celor care au întemeiat Ţările Române!... Ce mai rămâne din teza privind caracterul blând şi resemnat (stoic) al românului dacă ne raportăm la "băţoşenia" şireată, blândă, crudă, a Domnilor Ţărilor Româneşti: Bogdan, Mircea, Vlad, Ştefan, Iancu, Mihai? Cred, mai degrabă, că "aprig la mânie şi iute vărsătoriu de sânge" este o caracterizare care ni se potriveşte într-o mai mare măsură.

Anonimatul pe care-l oferă internetul poate să le ia minţile multora dintre cei care au pornit în aventura virtuală. E ca şi când ai fi invizibil şi ai putea, totuşi, să-ţi manifeşti prezenţa. Şi, bineînţeles, primul lucru care îţi vine în minte este să faci "şotii". Acum, fără îndoială că există şi dezaxaţi care chiar cred că moartea (sau măcar schilodirea) unei personalităţi pe care n-o înghit ar reprezenta repararea (măcar parţială) a "ordinii" pe care dumnealor o visează, însă, eu cred că, de cele mai multe ori, cei care strigă pe forumuri "moarte!" sunt nişte bieţi cetăţeni copleşiţi de nepriceperea valenţelor cuvintelor, importanţei lor în urechile celor deprinşi cu scrierea şi rostirea vocabulelor.

Comentariu la articolul "Moarte şi rating" semnat de domnul Andrei Pleşu în Dilema Veche.

Degradeu... caracterial

2011-05-29T10:16:00.003+03:00

Am citit prin presa online şi am şi văzut şi câteva clipuri cu o emisiune televizată în care prim-ministrul României a fost pus într-o situaţie umilitoare de un moderator al unui post de televiziune. Nimic mai obişnuit într-o epocă în care campaniile de presă împotriva instituţiilor statului au ajuns - pe bună dreptate, cred eu - să fie considerate vulnerabilitate în Strategia de Apărare a Ţării, document emis de Consiliul Superior de Apărare a Ţării. Citiţi textul integral aici!...

Partidul Democrat Liberal

2011-05-15T16:27:00.006+03:00

Alegerile interne din Partidul Democrat Liberal se vor solda cu victoria preconizată a susţinătorilor actualului prim-ministru şi, pe cale de consecinţă, cu continuarea funcţionării Guvernului în parametrii cu care ne-am obişnuit.
Pentru mine, faptul că (în ciuda scăderii dramatice a încrederii electoratului) din Partidul Democrat Liberal nu au dezertat oportuniştii se traduce prin aceea că Guvernul a ştiut să distribuie cu inteligenţă resursele bugetare. Din puţinul pe care miniştrii l-au avut la dispoziţie, au găsit înţelepciunea să facă tain şi pentru administraţia locală de culoare arcului guvernamental. Banii veniţi cu dedicaţie până acum... Citiţi integral aici!...

Despre creierele (sic!) plecate

2011-04-04T20:22:00.005+03:00

În ultima vreme, parcă mai abitir ca în celelalte două decade de libertate şi de lamentări ale naţiunii noastre, auzim de la tot felul de ipochimene supra mediatizate un clişeu care ne dă fiori de neînţeleasă disperare şi ne produce o furie impotentă şi fără adresanţi bine definiţi. Ni se înstrăinează conaţionalii geniali, creierele excelente ale acestei ţări se duc în străinătate, acolo unde popoare mai puţin dotate cerebral decât mândra naţie română abia aşteaptă să le înregimenteze, pe bani mulţi şi trai pe vătrai!... Citiţi tot textul aici!

Bătaie între bodyguarzi la (i)Realitatea TV

2011-03-28T21:49:00.003+03:00

Desigur, bătaia care s-a iscat ieri între bodyguarzii domnului Vântu Sorin Ovidiu şi cei ai domnului Ghiţă Sebastian ar putea fi catalogată drept un penibil episod al berbecelii quasi-permanente şi ridicole dintre aceşti prea numeroşi şi insalubri parvenţi autohtoni. În mod normal, o astfel de expunere grotescă a prostiei crase şi pretenţioase nu ar putea să îmi trezească niciun dram de interes.

Întâmplarea este totuşi interesantă pentru că sporeşte atenţia unui public, şi-aşa isterizat, asupra unui fenomen monstruos mediatizat care nu înseamnă, în realitate, nimic. Mă refer aici la dezvăluirile făcute de Wiki Leaks şi la armagedonul care ar urma acestor banale, în cel mai bun caz, dezvăluiri. Deja, oameni cu mult prea mult spaţiu intracranian leagă revoltele din ţările arabe de aceste aşa-zise dezvăluiri, iar fapte precum cele ale celor doi mogulaşi autohtoni nu fac altceva decât să sporească mitul de armă informaţională distructivă al sus-numitului site, mit construit cu suspectă grijă în jurul acestei penibile... Click aici pentru textul integral!...

Despre liderii de sindicat

2011-03-26T20:38:00.002+02:00

Am o prejudecată exterem de vârtoasă legată de aşa-numiţii lideri de sindicat. Îi consider nişte paraziţi ostentativi, căţăraţi în cârca unui angajat român generic, care se complace în postura - ridicolă, dar facilă - de semianalfabet.

Dacă, profitând parţial de imensul timp pe care omul modern îl omoară de-a lungul unui singur an, angajatul român ar catadicsi să-şi însuşească minime cunoştinţe legate de Dreptul Muncii (de altfel, aceste cunoştinţe se prezumă a fi însuşite de orice angajat), rostul organizaţiilor sindicale şi al paraziţilor care le conduc s-ar volatiliza. Sindicatele sunt organisme tarate de un evident anacronism, dacă le raportăm la nivelul de cunoştinţe pe care se presupune că trebuie să le aibă un angajat al timpurilor de astăzi, iar liderii de sindicat nu sunt altceva decât nişte profitori... Citiţi textul integral aici!...

Batista pe ţambal

2011-03-23T21:03:00.001+02:00

Orice politician român ştie că scandalurile, ale cărui protagonist de nefericită conjunctură devine, nu au cum să îl sâcâie mai mult de câteva zilişoare pe care le va trece în răbojul puţinelor lui zile nefaste. Tot ceea ce are de făcut este să mimeze o detaşată nevinovăţie şi să îşi colporteze inepţiile şi slănina corporală dintr-un studio de televiziune într-altul, în speranţa, deloc deşartă, că va apărea un alt eveniment de importanţă crucială pentru plebea stupidă, aşa încât, aceasta, ca un suflet imens, naiv şi... deplin retardat, să-şi comute interesul imbeciloid către acest din urmă obiect... Citiţi textul integral aici!...

Despre opinii

2011-03-12T21:26:00.004+02:00

Ne trăim vieţile într-o lume care, prin mijloacele actuale de propagandă, încearcă să ne inoculeze ideea că persoanele care deţin informaţii sunt mai performante, mai eficiente, optim adaptate societăţii actuale. Dezavuez o astfel de părere, spunându-vă că teoria superiorităţii individului pe calea informării este denaturată, adaptată diletant, la un nivel de pricepere vulgar, simplist. Puteţi să vă îndopaţi cu informaţii gen Wiki Leaks până când veţi şti (sic!) totul despre dedesubturile murdare ale politicii mondiale şi, vă garantez, nu veţi deveni nici mai utili societăţii, nici mai independenţi faţă de ea,... nici unul sau unii dintre pionii principali ai lumii... La fel cum puteţi să nu ştiţi mai nimic despre lume şi viaţă şi să conduceţi comunităţi, partide, state... Citiţi textul complet aici!...

Disidenţa de partid

2011-03-06T13:18:00.007+02:00

Încurcate mai sunt căile democraţiei! Paradoxale şi contrariante mai pot părea ele unor fiinţe care, nedeprinse cu exigenţele pe care le implică dreptul la libera exprimare, la liberă expunere a propriei opinii, se trezesc în plină contradicţie chiar cu normele care instituie societatea democratică!

În această contradicţie se afla aşa-zişii reformişti din rândurile Partidului Democrat Liberal care, deşi sunt susţinătorii unor idei evident rezonabile, din cauza modului în care au ales să le prezinte şi să le impună colegilor lor mai conservatori, sunt în situaţia de a deveni, practic, contestatari de nădejde ai propriului... Citiţi textul integral aici!...

Ţara judecătorilor corupţi

2011-02-24T00:20:00.008+02:00

"Şeful Poliţiei de Frontieră Albiţa, cercetat în libertate. Decizia, luată de judecătoarea Viorica Costiniu."

Citesc titlul acesta şi, deşi am învăţat demult că sistemul juridic din România împarte cu dărnicie mai degrabă nedreptatea decât justeţea, tot simt cum îmi creşte pulsul şi cum mă cuprinde indignarea.

Din nefericire, trăim într-o ţară care este condusă de această tagmă de fonfi şi guşaţi care îşi spun judecători. Ne aflăm, din punct de vedere al sisemului social în care trăim, la mâna acestor paraziţi care îşi dau ifose de intelectuali şi care, instituţional, şi-au creat o redută legală, dar profund imorală, care îi face intangibili nu numai în faţa firavelor şi interpretabilelor legi, ci chiar în faţa neputinţei noastre de a le mai suporta pretenţiile financiare, opulenţa, privilegiile... Citiţi textul integral aici!...

Hoţi care se dau loviţi... politic

2011-02-19T00:04:00.005+02:00

Nu voi face efortul să enumăr şi greşeala de a nominaliza. Sunt şi-aşa prea mulţi şi aplombul presei aservite politic de a-i spăla şi apreta pe cei din ograda proprie şi de a-i năclăi cu smoală şi tăvăli prin pene pe ceilalţi transformă prea ades nişte limbrici cu aspiraţii mafiote în adevărate pahiderme politice.

Sunt prea mulţi şi imposibilitatea acestei naţii (neobişnuite nici măcar cu apa şi săpunul, darămite cu analiza atentă a psihologiei indivizilor pe care-i deleagă să se ocupe de problemele lor obşteşti) de a înţelge responsabilitatea pe care o implică dreptul de a alege va crea premisele pentru noi apariţii fulminante în funcţii publice ale unor găinari care, după ce vor îmbrăca vremelnic aparenţa de gentelmeni, se vor întoarce, mai devreme sau mai târziu, la genuina lor insalubritate.

Nu sunt interesat de resorturile lor raţionale sau viscerale, de stările care îi determină în josnicia lor, însă trebuie să observăm cu toţii că, de la o vreme, chiar dacă sunt prinşi cu caltaboşul în gât sau cu pantalonii în vine, aproape fiecare hoţ... Citiţi textul integral aici!...

Despre presă

2011-02-16T23:05:00.006+02:00

Dacă s-ar face un sondaj de opinie - printre oamenii care într-adevăr merită să aibă drept de vot - cu privire la grupul social cel mai viciat din România, sunt convins că, într-o covârşitoare majoritate, acea parte a populaţiei care ştie că Soarele nu se învârteşte în jurul Terrei ar arăta cu degetul, acuzator, către ceea ce numim eufemistic... Citiţi tot articolul!...

Mimi intelectuali

2011-02-02T22:37:00.005+02:00

Oricât de prevăzător aş fi, aproape întotdeauna când am neşansa să îmi intersectez viaţa cu persoane care reuşesc să-şi escamoteze performant incultura, cad în greşeala de a mă "preda" lor şi, invariabil, sfârşesc prin a mă alege cu o uriaşă... Citiţi aici textul integral!...

Atacul cărţilor

2011-01-28T15:21:00.004+02:00

Unul dintre viciile cele mai înrădăcinate în fiinţă-mi este nevoia de a intra în librării. De câte ori am ocazia, calc pragul câte unei librării şi iau pulsul societăţii, observând ce cărţi au mai apărut, că cărţi se vând sau nu, ce cărţi sunt "vedete" şi care este motivul succesului lor (arta scriiturii, înţelepciunea revărsată din pagini, importanţa socială, economică, afectivă, politică, a mesajului cărţii...). Nu pot tăgădui că mă atrag librăriile şi pentru motive tactil-olfactive: sunt fascinat de textura fragedă şi de mirosul uşor înţepător al cărţilor proaspăt... Citiţi textul complet aici!...

Bloguri

2011-01-27T20:25:00.004+02:00

Rămân, de fiecare dată când mă aventurez să citesc bloguri ale altora, uimit de sărăcia de imaginaţie şi de vocabular, de absenţa celui mai elementar simţ al inhibiţiei, al autocenzurii, al îndoielii de sine, rămân stupefiat de lipsa desăvârşită de inteligenţă, a celor care se folosesc (abuziv, cred eu) de posibilitaea aceasta de exprimare şi de... Citiţi tot textul aici!..